Ralucadavid’s Blog

Aruncaţi o privire!

http://www.dol.ro/webapp/wcs/stores/servlet/product-YDVA00001—-11521-119686

●●●

Oroles trecea pe o stradă lăturalnică din partea de nord a Cetăţii Poeţilor din Sitia, coborând înspre Poienile Zburătoarelor şi frecându-şi opincile de dalele vechi de piatră şi rădăcinile de brad ce ieşeau insistente dintre ele. Deodată se opri, se uită în jur, ezită un moment şi intră într-o clădire. Înăuntru fu lovit de mirosul de friptură proaspătă. Plecă politicos capul în faţa unor sitieni care stăteau la masă. Unul din ei dădu admirativ din cap şi întrebă, privind spre sabia sa arcuită:

-Lup?

-Dac… răspunse Oroles. Marea Haită vă aşteaptă în Poienile Zburătoarelor, adăugă el în şoaptă.

-Să se adune toţi lupii! zise omul şi dădu cana pe gât în cinstea hotărârii.

Oroles îi zâmbi şi înaintă printre oameni. Majoritatea erau îmbrăcaţi în pantaloni roşii sau negrii de in, bufanţi, până sub genunchi, la fete înlocuiţi de fuste. Iia şi-o purtau cu dantele reprezentând ace de brad şi ,,dinţi de lup’’, prinsă cu o cingătoare de piele care se închidea cu un lup cu coadă de urz din bronz. Unii oameni îl înlocuiseră cu un chip de bronz, în cinstea legendelor despre noile kogaiele. Cu toţii purtau opinci. Oroles intră în următoarea încăpere, care era un fel de magazin al hanului, ticsit cu haine şi încălţări. Hangiţa îi ieşi bucuroasă în întâmpinare şi îl conduse printre rafturi.

-Domnul doreşte cel mai nou port?

-Dac… bolborosi Oroles, uitându-se suspicios în jur. Domniţă, nu pentru asta am venit! spuse el. Umblă vorba că zmeii din închisoarea Sitiei au fost eliberaţi. Spuneţi-mi, aşa o fi?

-Domnule, eu nu ştiu nimic despre astfel de lucruri.

-Domniţă, sunt Oroles, comandantul Marii Haite. Am primit cuvânt să vin aicea. Spuneţi-mi, rogu-vă!

-Uitaţi, aici avem curea cu chip de bronz! exclamă femeia.

-Domniţă, vă rog…

-Au trecut trei prin faţa hanului, duşi de un grup de Călăreţi Cenuşii… şopti ea. Astă noapte, la lumina unei făclii. Nu ştiu încontro au luat-o, dar vorba e că şi în alte părţi ale oraşului au fost văzuţi. Se zice că i-au scos din închisoare!

-Mulţumesc, zise el grăbit şi îi dădu femeii câţiva bănuţi.

Ieşi pe uşa din dos şi auzi o voce venind din întunericul oraşului:

-Dragul lup de-acuma ştie

 Ca din ascunziş să vie

 Marea Haită ca să-nvie!

 Tresări, îşi încordă muşchii şi puse mâna bănuitor pe sabia arcuită. Privi în jur. Nu era nimeni. Uşa hanului se dădu la o parte şi femeia îşi scose capul, curioasă. Văzu figura încruntată a Comandantului şi pufni în râs.

-Ah, desigur, kogaia! zise arătând spre o statuie de lângă perete. E nouă… sunt mai multe în oraş! Nu ştiu cine le face…

Oroles privi sculptura. O kogaie adevărată!  Un chip de bronz, încadrat într-un cerc din aceelaşi metal, cu voce melodioasă de femeie! Minunat! Dar… cum era posibil? Astfel de sculpturi nu se mai făuriseră de 20 de ani…

Îngândurat, o luă din loc… coborî pe stradă şi se adânci în pădurea de brazi, trecând peste bolovani şi pârâiaşe, până când o femeie roşcată îi ieşi în cale:

-Oroles! Ai fost în Cetatea Poeziei? întrebă ea, privindu-i cureaua.

-Am fost, Înaltă Conducătoare! răspunse el închinând capul. Trebuie să chem lupii la haită. Şi am dat peste ceva interesant. Se  pare că cineva făureşte din nou kogaiele. Una perfectă, cu voce de femeie, mi-a prins gândurile.

-Făurită mai curând de 20 de ani? râse Aaxe.

-Dac, Înaltă Conducătoare. Făurită de curând.

-Oh, Zeul Muntelui! Vorba a ajuns şi la mine, dar n-am ştiut dacă e adevărată. Dacă aşa e, atunci pentru asta au dat năvală păsările de cenuşă în Rionos, şi poporul meu nu mai are de ce să se teamă. Dar, prietene, spune-mi… cine făureşte aceste kogaiele? Lumea spunea că s-a pierdut meşteşugul…

-Cineva îl ştie, după cum se vede… zise el abătut.

-Dar ăsta e un lucru bun, Comandante! Înseamnă că o tradiţie sitiană minunată ca aceasta nu s-a pierdut, până la urmă!

Oroles se întoarse spre ea, îi apucă mâinile şi râse:

-Îmi place ce spui, iar cuvintele îţi luminează părul roşu ca al doilea soare al Davei. Aşa e, Înaltă Conducătoare. Însă altceva mă nelinişteşte! Şi anume ceea ce mi-a spus această kogaie. Fiindcă a făcut mult mai mult decât să-mi citească gândul şi să-mi dea un sfat. Mi-a dat o informaţie, una ciudată şi cât se poate de preţioasă!

-Ce ţi-a spus?

-Mi-a spus… mi-a spus că lupii ştiu deja, că vor veni din ascuzişurile munţilor să întregească Haita.